Parlamentul României adopta prezenta lege.
CAP. 1
Dispozitii generale
ART. 1
În sensul prezentei legi:
a) prin pacient se întelege persoana sanatoasa sau bolnava care utilizeaza
serviciile de sanatate;
b) prin discriminare se întelege distinctia care se face între persoane
aflate în situatii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenentei
etnice, originii nationale sau sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei
personale;
c) prin îngrijiri de sanatate se întelege serviciile medicale, serviciile
comunitare si serviciile conexe actului medical;
d) prin interventie medicala se întelege orice examinare, tratament sau
alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin îngrijiri terminale se întelege îngrijirile acordate
unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai
este posibila îmbunatatirea prognozei fatale a starii de boala, precum
si îngrijirile acordate în apropierea decesului.
ART. 2
Pacientii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înalta calitate
de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare
si materiale.
ART. 3
Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umana, fara nici o discriminare.
CAP. 2
Dreptul pacientului la informatia medicala
ART. 4
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile,
precum si la modul de a le utiliza.
ART. 5
(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identitatii si statutului
profesional al furnizorilor de servicii de sanatate.
(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor
pe care trebuie sa le respecte pe durata spitalizarii.
ART. 6
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a interventiilor
medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor
existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului
si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la date despre
diagnostic si prognostic.
ART. 7
Pacientul are dreptul de a decide daca mai doreste sa fie informat în
cazul în care informatiile prezentate de catre medic i-ar cauza suferinta.
ART. 8
Informatiile se aduc la cunostinta pacientului într-un limbaj respectuos,
clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în
care pacientul nu cunoaste limba româna, informatiile i se aduc la cunostinta
în limba materna ori în limba pe care o cunoaste sau, dupa caz,
se va cauta o alta forma de comunicare.
ART. 9
Pacientul are dreptul de a cere în mod expres sa nu fie informat si de
a alege o alta persoana care sa fie informata în locul sau.
ART. 10
Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor,
diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.
ART. 11
Pacientul are dreptul de a cere si de a obtine o alta opinie medicala.
ART. 12
Pacientul are dreptul sa solicite si sa primeasca, la externare, un rezumat
scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si îngrijirilor
acordate pe perioada spitalizarii.
CAP. 3
Consimtamântul pacientului privind interventia medicala
ART. 13
Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumându-si,
în scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale
opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
ART. 14
Când pacientul nu îsi poate exprima vointa, dar este necesara o
interventie medicala de urgenta, personalul medical are dreptul sa deduca acordul
pacientului dintr-o exprimare anterioara a vointei acestuia.
ART. 15
În cazul în care pacientul necesita o interventie medicala de urgenta,
consimtamântul reprezentantului legal nu mai este necesar.
ART. 16
În cazul în care se cere consimtamântul reprezentantului legal,
pacientul trebuie sa fie implicat în procesul de luare a deciziei atât
cât permite capacitatea lui de întelegere.
ART. 17
(1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale considera ca
interventia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza
sa îsi dea consimtamântul, decizia este declinata unei comisii de
arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituita din 3 medici pentru pacientii internati
în spitale si din 2 medici pentru pacientii din ambulator.
ART. 18
Consimtamântul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, pastrarea,
folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, în vederea
stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
ART. 19
Consimtamântul pacientului este obligatoriu în cazul participarii
sale în învatamântul medical clinic si la cercetarea stiintifica.
Nu pot fi folosite pentru cercetare stiintifica persoanele care nu sunt capabile
sa îsi exprime vointa, cu exceptia obtinerii consimtamântului de
la reprezentantul legal si daca cercetarea este facuta si în interesul
pacientului.
ART. 20
Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicala fara
consimtamântul sau, cu exceptia cazurilor în care imaginile sunt
necesare diagnosticului sau tratamentului si evitarii suspectarii unei culpe
medicale.
CAP. 4
Dreptul la confidentialitatea informatiilor si viata privata a pacientului
ART. 21
Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,
diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale
chiar si dupa decesul acestuia.
ART. 22
Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai în cazul
în care pacientul îsi da consimtamântul explicit sau daca
legea o cere în mod expres.
ART. 23
În cazul în care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii
medicale acreditati, implicati în tratamentul pacientului, acordarea consimtamântului
nu mai este obligatorie.
ART. 24
Pacientul are acces la datele medicale personale.
ART. 25
(1) Orice amestec în viata privata, familiala a pacientului este interzis,
cu exceptia cazurilor în care aceasta imixtiune influenteaza pozitiv diagnosticul,
tratamentul ori îngrijirile acordate si numai cu consimtamântul
pacientului.
(2) Sunt considerate exceptii cazurile în care pacientul reprezinta pericol
pentru sine sau pentru sanatatea publica.
CAP. 5
Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
ART. 26
Dreptul femeii la viata prevaleaza în cazul în care sarcina reprezinta
un factor de risc major si imediat pentru viata mamei.
ART. 27
Pacientul are dreptul la informatii, educatie si servicii necesare dezvoltarii
unei vieti sexuale normale si sanatatii reproducerii, fara nici o discriminare.
ART. 28
(1) Dreptul femeii de a hotarî daca sa aiba sau nu copii este garantat,
cu exceptia cazului prevazut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sanatate, are dreptul sa aleaga cele mai sigure
metode privind sanatatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familiala eficiente si
lipsite de riscuri.
CAP. 6
Drepturile pacientului la tratament si îngrijiri medicale
ART. 29
(1) În cazul în care furnizorii sunt obligati sa recurga la selectarea
pacientilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în
numar limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacientilor pentru anumite tipuri
de tratament se elaboreaza de catre Ministerul Sanatatii si Familiei în
termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi si
se aduc la cunostinta publicului.
ART. 30
(1) Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista
conditiile de dotare necesare si personal acreditat.
(2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenta aparute în
situatii extreme.
ART. 31
Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în
demnitate.
ART. 32
Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual,
material si de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea
pacientului, în masura posibilitatilor, mediul de îngrijire si tratament
va fi creat cât mai aproape de cel familial.
ART. 33
Pacientul internat are dreptul si la servicii medicale acordate de catre un
medic acreditat din afara spitalului.
ART. 34
(1) Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa
supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta
sa îl recompenseze altfel decât prevad reglementarile de plata legale
din cadrul unitatii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost îngrijit
plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.
ART. 35
(1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue pâna la
ameliorarea starii sale de sanatate sau pâna la vindecare.
(2) Continuitatea îngrijirilor se asigura prin colaborarea si parteneriatul
dintre diferitele unitati medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii,
de specialitate sau de medicina generala, oferite de medici, cadre medii sau
de alt personal calificat. Dupa externare pacientii au dreptul la serviciile
comunitare disponibile.
ART. 36
Pacientul are dreptul sa beneficieze de asistenta medicala de urgenta, de asistenta
stomatologica de urgenta si de servicii farmaceutice, în program continuu.
CAP. 7
Sanctiuni
ART. 37
Nerespectarea de catre personalul medico-sanitar a confidentialitatii datelor
despre pacient si a confidentialitatii actului medical, precum si a celorlalte
drepturi ale pacientului prevazute în prezenta lege atrage, dupa caz,
raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, conform prevederilor
legale.
CAP. 8
Dispozitii tranzitorii si finale
ART. 38
(1) Autoritatile sanitare dau publicitatii, anual, rapoarte asupra respectarii
drepturilor pacientului, în care se compara situatiile din diferite regiuni
ale tarii, precum si situatia existenta cu una optima.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligati sa afiseze la loc vizibil
standardele proprii în conformitate cu normele de aplicare a legii.
(3) În termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei
legi, Ministerul Sanatatii si Familiei elaboreaza normele de aplicare a acesteia,
care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 39
Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la data publicarii în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 40
La data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga art. 78, 108 si
124 din Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei, publicata
în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum si orice
alte dispozitii contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
VIOREL HREBENCIUC
---------------